Pe cine deranjeaza dezvoltarea personala a oamenilor
Cu cat
intelegem mai repede si mai adanc faptul ca suntem 100% stapani pe ideile care
ne populeaza mintea, cu atat vom lupta mai eficient in fata manipularilor de
orice fel. Pentru ca MANIPULAREA reprezinta de fapt un ansamblu de tehnici si
mecanisme prin care ideile noastre sunt inlocuite cu ideile altora, in diferite
scopuri, unele altruiste, altele pur si simplu distructive.
Iar CRIZA
este doar o tehnica de manipulare a maselor de manevra, a acelor care accepta
sa se lase manipulate. Din nefericire,
pentru a respinge aceste tehnici este nevoie sa realizezi ce ti se intampla, sa
accepti situatia in care te afli si apoi sa gasesti metode de a iesi din ea. Cu
alte cuvinte este nevoie sa consumi ceva energie si uneori chiar sa iesi din
zona de confort pentru a-ti urma propriile idei si, de ce nu, propriile
interese. Altfel vei actiona in interesul celui care a gasit metoda sa te
manipuleze.
Trebuie
sa recunoastem ca pe parcursul istoriei manipularea a cunoscut o evolutie
exploziva, atingand un nivel ametitor, in conditiile in care covarsitoarea
majoritate a omenirii este total inconstienta de situatia in care se afla si
anume aceea de sclavi condusi mental prin canalele de manipulare precum presa
de toate felurile, propaganda la nivel institutional, mai nou si internetul
intr-o masura uriasa.
Si in
acest caz, ganditi-va singuri cat de enervanta poate fi pentru elita
manipulatoare o minte decisa sa-si selecteze numai idei constructive, menite sa
o indrepte spre performanta si utilizarea in mod eficient si pozitiv a tuturor
resurselor personale, insensibila la orice sugestie de autodistrugere si
disperare.
Daca am
incerca sa ne gandim serios ai cui sclavi suntem noi astazi, ne-ar cuprinde
groaza. Majoritatea dintre noi suntem sclavii familiei noastre, parintilor,
sotului, copiiilor. Si ei sunt niste stapani tirani de foarte multe ori. O mare
parte din forta noastra de munca produce pentru ei.
Apoi
suntem iarasi, o mare parte dintre noi, sclavii unor marunti antreprenori,
patroni de firme de tot soiul, care se folosesc si ei de o parte a timpului
nostru de munca pentru a strange ceva foloase pentru ei.
Noi toti,
angajati si angajatori, suntem sclavii unui sistem stramb si incorect, menit sa
protejeze hotia si nedreptatea. El ne biciuieste zdravan pe toti si ne tine la
limita infometarii asa fel incat tot
timpul disponibil si puterea de munca sa fim nevoiti sa le folosim pentru a
supravietui in loc sa protestam.
Si acest
sistem, cu noi toti in interiorul sau, se afla la randul sau sub sclavia
statului, batjocoritor numit “stat de drept” , de fapt bazat pe principii
stambe si inechitabile, un stapan hulpav dar incapabil sa-si apere supusii.
Dar si
statul din zilele noastre este aservit unor stapani mai mari decat el si
intereselor acestora. Organisme internationale diverse au manipulat tot felul
de marunti sefi si sefuleti pe care i-au determinat sa vanda pe mai nimic toate
resursele tarilor lor, fie ca au fost materiale, morale, spirituale sau chiar
umane. Iar azi, cand au terminat de vandut resursele cele mai usor
treansferabile, le-a ramas doar munca cetatenilor lor. Si pentru a o putea
obtine in cantitati cat mai mari, sunt nevoiti sa gaseasca diverse metode de
convingere. Fiindca o foarte mica parte dintre oameni are ca deziderat in viata
munca in folosul altora. Asa ca trebuie “fortati” fara a-I lasa sa inteleaga
acest lucru.
Organismele
internationale sunt si ele la randul lor supuse altor stapani care pentru marea
noastra majoritate raman invizibili impreuna cu toate interesele lor personale
sau de grup. Si poate ca ne-ar deranja mai putin daca macar unele ar fi mai
putin egoiste si contrare dorintelor majoritatii populatiei de pe planeta
noastra, dar cu siguranta tot interesele “altora” vor ramane.
Si poate
ca si deasupra lor se afla altcineva la care mintea noastra deocamdata inca
incearca sa se conecteze…
In linii
mari acesta ar putea fi modelul scarii pe care suntem noi acum sau mai aproape
de adevar scara la picioarele careia ne-am nascut si nici nu indraznim sa
privim spre primele ei trepte. Si cum toata scara se sustine pe munca celor mai
marunti, din care noi facem parte cu mult succes, cei aflati in partea ei
superioara au creat diverse sisteme menite sa ne faca sa ne vedem de munca
noastra, fara a ne lasa timp sa gandim si sa intelegem prea mult cine suntem,
unde ne aflam si unde am putea ajunge.
Totusi e
mare nevoie de noi pentru a duce inainte orice proiect, orice idee, pentru a
rezolva toate problemele celor “alesi”. Asa ca suntem rasplatiti cu perioade de
calm si prosperitate, pentru a ne aduna puterile si a urni economia mondiala la
dealul evolutiei. Dar cand incepem sa cautam propriile raspunsuri si solutii,
devenim mai greu de utilizat si ni se aplica o corectie, pentru a ne readuce la
nivelul necesar. Asa ca ni se mai administreaza o serie de “masuri de criza”
prin care nivelul nostru de trai se reduce drastic, sansele copiilor nostri
scad si ele iar timpul nostru liber dispare, pentru ca l-am folosit prea mult
la gandit in propriul interes.
Un
principiu universal valabil este cel al evolutiei permanente si al adaptarii la
situatia creata. Fiecare individ, in mod natural, se va adapta la conditiile in
care este nevoit sa traiasca si apoi va cauta sa isi depaseasca stadiul prezent
de dezvoltare. Dar o astfel de evolutie normala ne-ar face pe toti egali si
asta ar diminua drastic privilegiile elitelor, acestea devenind accesibile si
altor indivizi care ar reusi sa evolueze mai mult prin propriile puteri, datorita
caracteristicilor cu care s-au nascut sau le-au dobandit. Asa ca pe parcursul
evolutiei lor de cel putin cateva mii de ani, cei aflati in fruntea ierarhiei
au cautat diverse modalitati sa contracareze acest principiu general al
evolutiei. Si asa au gasit modelul “crizei” pe care il repeta periodic si pe
marginea caruia diversi ganditori au creat numeroase teorii de sustinere.
Drept
este ca aceste teorii au la baza si principiul echilibrului, conform caruia,
cand ceva creste prea mult, va refula si isi va reduce volumul pana va ajunge
la limita sa minima. Acest “ceva” il reprezinta in cazul nostru productia
mondiala. Dar daca o privim la nivel mondial si constatam ca a crescut prea
mult si a depasit nivelul de echilibru,
atunci cum ramane cu populatiile din tarile subdezvoltate pentru care chiar
hrana este un lux si unde speranta de viata e infricosator de redusa?
“Mondialul” le cuprinde si pe ele, oare?
Ca de
obicei, ni se arata doar o parte a lucrului care ne este oferit, respectiv
teoria cresterii si descresterii economice. Ni se prezinta ca un fenomen
natural, pentru ca sa nu fim tentati sa cautam alte cauze, sa ajungem aproape
de adevar si sa incercam sa ne recuperam munca furata de ei. Influenta tuturor
strategiilor, aplicate constant la nivel planetar, pare insignifianta, totul
fiind pus pe seama legitatilor economice pe care ar trebui sa le consideram
naturale, deci imuabile. Si totusi daca asa ar sta lucrurile, in momentul in
care s-ar declansa o criza de suparaproductie toata omenirea ar trebui sa detina
mai multe bunuri decat ar putea folosi si gestiona si avand atata abundenta, in
momentul declansarii crizei ar avea din ce trai fara a fi nevoita sa munceasca
mai mult si “sa stranga cureaua”. Iar cand lucrurile stau cu totul altfel,
concluzia corecta sa fie, oare, aceea ca exista interese foarte puternice
capabile sa declanseze fenomenele economice pe care le suportam ?
Comentarii
Trimiteți un comentariu